O hartă a realităţii alternative

De Dr. Felicitas D. Goodman

Un articol preluat de la adresa de web : http://www.ritualbodypostures.com/article2.html , tradus in romaneste si postat pe www.nierika.ro cu acordul dnei Belinda Gore .

Multumim Ioanei-Maria Iliut pentru traducere

Cu câteva luni în urmă, am publicat împreună cu Nana Nauwald o carte în limba germană despre posturile corporale despre care nu ştiam nimic la momentuşl la care am scris cartea “Where the spirits Ride the Wind” şi când Belinda Gore a publicat cartea ei , “Ecstatic Body Postures”.  A fost ideea Nanei, ca această carte să fie presărată cu anecdote din experienţa noastră de lucru sau din domeniul antropologiei şi al arheologiei în general.

Una dintre povestirile cu care am contribuit la această cărticică, este una pe care îmi place să o spun la workshopuri când cursanţii se pregătesc să facă o călătorie în lumea de jos. O dată, la Viena grupul meu a făcut o călătorie în lumea de jos , folosind Postura Sud-Americana pentru călătoria spiritului . Un cartograf ceh făcea parte din grupul de lucru.

După călătorie, a venit la mine simţindu–se foarte fericit de experienţa avută  şi mi-a spus, că va exersa posturile singur, concentrându-se asupra călătoriei în lumea de jos, iar în cele din urmă va încerca să traseze o hartă a acestei lumi. Nu s-a întors niciodată şi am presupus că a fost covârşit de această sarcină: lumea de jos fiind prea vastă pentru a fi cartografiată.  Probabil realizase şi faptul că metodele moderne de cartografiere nu sunt potrivite pentru realitatea alternativă.

Eram încă în încercarea de a formula cât mai bine problema acestei cartografieri, aşa cum o vedeam eu, când am aprins radioul din întâmplare în timpul unei emisiuni numite “Convorbirea naţiunii” (Talk of the Nation), la postul de radio al Universităţii locale. Programul avea ca tema cartografierea în general iar în cadrul acestui context fusese realizat un reportaj fascinant, relevant pentru preocupările mele.

După cum era precizat de către antropologul Hugh Brady, membri ai Northern Pipeline Agency s-au întâlnit în anii 1980 cu reprezentanţi ai indienilor Beaver din Nord-Estul statului British Columbia, pentru a discuta impactul conductelor de petrol asupra vieţii indienilor tradiţionalişti din zona respectivă.  Au fost prezenţi la discuţii reprezentanţi ai indienilor Beaver, dintre care şi un cuplu care a venit la întâlnire cu ceea ce la prima vedere păreau a fi doar nişte piei de elan.

Când cuplul indian a dezlegat legătura şi a întins pieile pe masă, legătura de piei s-a dovedit a fi o hartă imensă, ce acoperea întreaga masă. Harta era compusă din sute de semne verticale de culori diferite. Indianul a explicat faptul că aceasta era o hartă a viselor (dream map).  El a indicat o anume regiune marcată pe hartă, care reprezenta Tarâmul Morţilor iar alte marcaje indicau drumul către acest tărâm. Unele marcaje avertizau asupra anumitor căi, ce nu trebuiau urmate. Mai exista încă o zonă a hărţii, care reprezenta lumea de jos, unde trăiau spiritele animalelor. Harta cuprindea încă multe alte detalii.

Indianul a explicat faptul că harta fusese creată în timpul viselor. Trebuie să menţionăm faptul că în multe circumstanţe când se discută cu indienii nativi, visul înseamă de fapt transa extatică. A fost ridicată problema unui colţ ce lipsea din harta respectivă. Un om murise, despre care se ştia că va avea dificultăţi în găsirea Tărâmului Morţior, aşa încât acestă mică parte din hartă fusese îngropată împreună cu el pentru a-l ajuta să găsescă drumul. Harta era prezentată doar la ocazii importante.  Atunci când posesorul hărţii moare, harta este îngropată odată cu el.

Astfel na găsim în faţa unui amestec între experienţa extatică şi un sistem de notare total diferit de cartografierea comună a realităţii. Această întâmplare a servit ca punct de pornire pentru un proiect al grupului de lucru din München, Germania. În cadrul acestui grup, participanţii au decis realizarea unor hărţi proprii ale viselor. Grupul a început de asemenea cu o călătorie în lumea de jos, la fel ca şi la Viena, fiecare participant realizându-şi propria hartă. Ei şi-au dezvoltat astfel propriile sisteme de transcriere. După această experienţă, ei au continuat (şi continuă încă), folosind stările de transă pentru a completa aceste hărţi. Dacă, de exemplu, o experienţă a avut loc doar în partea dreaptă sau partea stângă, ceea ce este un lucru semnificativ care se întâmplă adesea, membri acestui grup trasează acest lucru pe hărţile lor.

Aşa cum a remarcat Johanns, liderul grupului, creerea unei hărţi poate fi de asemenea un ghid pentru noi cand murim, pentru a nu ne pierde pe drumul către Tărâmul Morţilor.